Se întâmplă uneori ca anumiţi oameni să creadă că pot avea drept de viaţă şi de moarte asupra unor animăluţe neajutorate, lucru de-a dreptul trist. Nimeni nu poate decide soarta unor vietăţi atât de plăpânde precum aceşti puiuţi de pisică care abia s-au născut, însă nu au avut şansa de a fi complet sănătoşi.
Pretzel şi cei doi fraţi ai săi au fost abandonaţi la un adăpost pentru animale la numai o oră după ce s-au născut. Bietele pisicuţe care încă mai erau ude de la lichidul amniotic au fost duse acolo cu intenţia de a fi eutanasiate, însă voluntarii mărinimoşi de acolo nu au fost de acord cu acest lucru şi au decis să le ofere o şansă la viaţă.
Motivul pentru care aceste animăluţe firave fuseseră abandonate era crunt, ele născându-se cu nenumărate malformaţii atât interne cât şi externe. Pe lângă faptul că organele vitale le erau afectate, şi picioruşele lor aveau o poziţie nefirească, semn că nu ar fi reuşit niciodată să meargă normal. Chiar dacă nu erau „perfecte„ aceste pisicuţe meritau totuşi să se agaţe de un fir de speranţă şi să lupte să trăiască.
Aflând de povestea dramatică a acestor animăluţe, Laura şi nepoata ei, două suflete minunate, şi-au luat angajamentul de a le lua la ele acasă până când cineva avea să le adopte. Le-au îngrijit aşa cum au ştiut mai bine, însă din păcate una dintre pisicuţe nu a reuşit să supravieţuiască şi a murit încă din prima noapte. După câteva luni şi cea de-a doua a pierdut lupta cu viaţa în urma unui atac cardiac.
Pretzel a fost singura care nu s-a dat bătută, având o dorinţă de a trăi incredibilă. Chiar dacă picioruşele sale erau răsucite complet, personalitatea sa nu diferea prea tare de cea a unei feline normale. Pentru această pisică nu conta că membrele sale nu o ajutau deloc şi că era nevoită să se târască pentru a ajunge într-un anumit loc. Important era că în cele din urmă ajungea unde îşi dorea.
Opt luni mai târziu Pretzel a fost adoptată de către Michelle, o tânără minunată care o iubeşte aşa cum este şi care i-a oferit acestei pisici chinuite de soartă căminul perfect.
Sursa: PAWsitive via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





